Rasinari 25-28
septembrie 2008
Sa organizezi un seminar de fotografie care sa aiba coerenta,
substanta, cap si coada nu e simplu. Mi-am dat seama din nou
de acest lucru. Nu de putine ori m-am intrebat in sinea mea:
“Oare cine m-a pus, ce caut aici?” Acesti oameni
care au venit, si-au riscat timpul si banii oare vor pleca
dezamagiti sau efortul nostru comun va da roade?
Cele 3 zile de septembrie 2008 au fost gratioase, iar oamenii
minunati. A fost cel mai interactiv si mai relaxat seminar
de pina acum. Ne-am dat seama ca dincolo de prezentari frumoase,
muncite, de vorbe mestesugite, evaluari si diplome raman relatiile
care se creeaza intre noi intr-un anumit rastimp. Un rastimp
in care totul in jur se suspenda si ramine doar fotografia.
Pentru ca am avut si pasionati de peisaj printre noi, am scos
din palarie un invitat surpriza – Rene Triebl a vorbit
despre fotografia de peisaj, a selectat sute de exemple si
a ramas pina la 1 noaptea povestind si privind imagini impreuna
cu prietenii. De asemenea, am acordat mai mult timp analizei
portofoliilor, lucru care a generat o multime de discutii
interesante. Ufo, Mircea si Gicu fac deja o echipa beton,
chiar daca parerile lor nu coincid, de multe ori.
Cele mai inocente, profunde si rascolitoare intrebari le-a
lansat Razvan Moldoveanu, care a primit 3 reviste
LensWork. Premiul f9 pentru cel mai bun portofoliu i-a revenit
lui Valentin Vieriu din Timisoara. Va invit sa priviti
cateva imagini aici.
Deja incepem sa ne gindim cu emotie si incredere la urmatorul
seminar. Multumesc tuturor participantilor, multumesc Mircea
pentru poze de making off, multumesc Mihai Evoiu pentru slide.
Voicu Bojan
“Am fost uimit de cate povesti pot iesi dintr-un reportaj
daca editarea e facuta de oameni diferiti”. Vali Vieriu
“ Un seminar cu ritm; informatie adusa cursantilor
in ritm constant. Amplu, bine structurat. L-as vedea mai extins.
Poate o saptamina?” chestionar nesemnat
“M-a determinat sa particip aprecierea pe care o am
pentru membrii f9. Intalnirea mi-a folosit mult pentru ca
am simtit nevoia unor confirmari/infirmari in ce priveste
viziunea mea asupra fotografiei.“ chestionar nesemnat
“Mi s-a parut echilibrat raportul dintre cuvinte si
fotografii. Aveam nevoie sa stiu care sunt pasii de realizare
a unui proiect bine inchegat. Partea interactiva m-a implicat
si a avut un impact major asupra mea.” Gabriel Popescu
“Vreau inapoi!” Tiberiu Nica
Participanti:
Ioana Maria Rusu
Elis Ioan
Cristian Flueraru
Razvan Moldoveanu
Simion Belea
Calin Niresteanu
Tiberiu Nica
Gabriel Popescu
Lucian Stanescu
Valentin Vieru
|